În lumea gazetarilor sportivi circulă o informaţie. Ea spune că jocul de badminton a fost mai întâi practicat pe teritoriul judeţului Mureş. Asta sună foarte frumos, dar cine ne poate nouă confirma aşa ceva? Cine ne poate oferi câteva detalii despre acest subiect palpitant pentru un jurnalist?! Încep căutările, iar firul este descoperit la sediul Federaţiei Române de Badminton.

,,Jocul zburătorului” lansat în Europa

Adevăratul strămoş al jocului cu mingea cu… pene a apărut în Europa, în secolul al XVII-lea, permiţând denumirea de „Jeu volant” adică „Jocul zburătorului”. La început s-a practicat într-un cadru restrâns, în curţile regale şi domneşti, deşi îmbrăcămintea în stil „rococo”, conform modelului de atunci, influenţa negativ dinamismul şi amplitudinea mişcărilor. Se spune că regina suedeză Cristina (1626-1689) era o foarte bună jucătoare. Regulamentul jocului, care, cu mici modificări, este valabil şi în zilele noastre, a fost adus prima dată în Europa de către ofiţerii britanici care au cunoscut în India, în jurul anului 1860, un joc foarte asemănător cu cel de astăzi numit „Poona”. S-a constatat că aceasta este de fapt jocul ,,Oibane”, practicat cu câteva sute de ani mai devreme, în Japonia. Badmintonul, joc cunoscut la noi de curând, datorită atractivităţii lui şi faptului că nu necesită amenajări speciale şi nici echipament complex, are o mare ,,priză’’ în rândul maselor. Dar să revenim la debutul jocului în România…

Mărturie despre debutul jocului în România

,,Era prin anul 1972, când am văzut la un tehnician danez acest joc sportiv, cu ocazia unui eveniment în Ungaria. Mi-a plăcut mult şi am început să mă interesez. Aşa a început totul, iar în 1975 am avut prima competiţie oficială de badminton în România. Sigur au mai fost înainte câteva încercări la Timişoara, dar s-a jucat de plăcere, adică neoficial, apoi au venit şi ei în concursuri. Eu am publicat o carte în anul 1983 despre badminton și aşa a ajuns sportul nostru să fie cunoscut de mai multă lume”, ne mărturiseşte Zoltan Demeter Erdei, persoana desemnată de Federația Română de Badminton să ne ofere informații pe acest subiect.

Începuturile de la Târgu Mureș

Primele încercări de a organiza regulamentar competiţii de badminton s-a făcut de către Casa Copiilor din Târgu Mureş în decembrie 1975. La concursul dotat, cu Cupa ,,30 Decembrie” au participat elevi din 16 şcoli ale municipiului Târgu Mureş. În 1976, Comitetul Judeţean U.T.C. Mureş organizează primul concurs interjudeţean de badminton, dotat cu ,,Cupa Mureşul”, la care au participat peste 100 jucători şi jucătoare din 12 judeţe. Tot mai mulţi tineri si vârstnici au început să îndrăgească şi să practice acest joc. Răspândirea lui a avut ca urmare înfiinţarea unor secţii de badminton pe lângă asociaţiile şi cluburile sportive din Resiţa, Cluj-Napoca, Bucureşti, Braşov, Timişoara, Târgu Mureş, Baia Mare. Primele întâlniri internaţionale s-au desdesfăşurat la Tg. Mureş, în decembrie 1979, între echipele de copii şi juniori ale Casei Copiilor din Târgu Mureş şi formaţiile similare din oraşul Zsombo a cărei echipa reprezentativă era campioana Ungariei la copii. Federaţia Română de Badminton a fost fondată în data de 29 ianuarie 1990 şi s-a reorganizat în conformitate cu Legea Educaţiei Fizice şi Sportului nr. 69/2000. După cele din Târgu Mureş au urmat numeroase competiţii interne şi internaţionale, pentru toate vârstele, la masculin şi feminin, în mai toate judeţele din România.

Text: Aristotel BUNESCU

Foto: Club Sportiv Badminton Târgu Mureș