Echipa reprezentativă de polo feminin din România a luat ființă în urmă cu patru ani, după un prim campionat care a demarat la inițiativa Clubului Sportiv Torpi MS Târgu Mureș, prin președintele Sorin Moldovan. Fiind o ramură olimpică, federația de specialitate a făcut eforturi pentru dezvoltarea acestei discipline și în rândul fetelor. Una dintre probleme era însă lipsa bazinelor, numărul echipelor înscrise în campionat fiind astfel redus, campionatul disputându-se sub formă de turnee în orașele care aveau bazine olimpice.

 

La un an de la înființare, reprezentativa feminină a susținut un prim meci internațional împotriva mult mai experimentatei echipe a Slovaciei. Partida a avut loc în bazinul de la Târgu Mureș, iar „tricolorele” au învins după un meci foarte echilibrat cu 9-8. Primul gol al reprezentativei României a fost înscris de jucătoarea clubului mureșean Szeghalmi Krisztina, care înscria la doar 14 ani până final alte două goluri. Este, așadar, acel prim gol unul istoric. Tânăra polistă provine dintr-o familie de sportivi și a ajuns în bazin datorită mamei, Andreea, care a practicat înotul de performanță, în prezent antrenoare și vecepreședinte la clubul amintit. Mama Krisztinei a avut mai multe clasări pe podium în finalele Campionatelor Naționale, inclusiv patru titluri de campioană la Masters, ultimul obținut în urmă cu trei ani. „Avea 10 ani și îmi amintesc că a venit cu mine la antrenament, dar stătea în spatele porții și mă tot sâcâia să-i cumpăr ceva. I-am spus că îi cumpăr dacă înoată patru bazine. A făcut 16 bazine și a doua zi a venit la antrenamente cu mine. Avea nevoie să învețe toate stilurile, lucru pe care l-a reușit într-o lună, dar s-a orientat spre polo. Aș putea spune că nu eu „am băgat-o la apă”, a intrat singură”, povestește Szeghalmi Andrea.

Ajunsă în echipa junioarelor de la Torpi, Krisztina a devenit sub comanda antrenorului Fülöp Tamás Szoli campioană națională în anii 2013 și 2014, dar și în reprezentativa României, cu antrenorul Vlad Hagiu. A rămas o prezență constantă în națională și este golghetera ultimei ediții. De asemenea, alături de orădeanca Laboncz Nikolette, a fost golghetera reprezentativei la turneul final al Europenelor din acest an, din Olanda, cu câte 13 goluri.

Povestea sportivă a familiei nu se rezumă doar la bazin. Tatăl Lászlo este semimaratonist, iar bunicul din partea mamei este Fazakas Árpád, extrema dreaptă a echipei de fotbal ASA Târgu Mureș a anilor 1970, anii „de glorie” a echipei cu trei prezențe consecutive în Cupa UEFA. Acesta a evoluat de trei ori și pentru reprezenatativa de fotbal a României. A fost titular de două ori în 1975, 1-1 cu Grecia, la Salonic, în Cupa Balcanică, 2-2 la București cu Turcia (amical) și o dată în 1976, 2-4 la Milano, cu Italia (amical).

 

PS: În momentul editării acestui material, echipa României se afla la turneul de calificare pentru Europenele de anul viitor care s-a disputat în capitala Ucrainei, Kiev. La turneu țara noastră a întâlnit Elveția, Cehia, Ucraina, Israel, Slovacia și Malta, chiar în această ordine. „Tricolorele” au făcut un prim pas important, învingând în primul meci echipa Elveției cu scorul de 5-4. Szeghalmi a reușind în jocul de debut să înscrie două goluri, primul, și cel al victoiei. „Mă simt foarte bine la lot și mă bucur mai ales că am început bine acest turneu, cu o victorie. Sper că ne vom descurca și în meciurile viitorare la fel de bine, să obținem o nouă calificare”, a declarat după primul meci Krisztina.

 

Text: Mihai Vereș

Foto: Christian Sandor

 

(acest articol va fi publicat în Revista Junior Sport Mureș)