Din bazinul neîncălzit la piscina de lux din Hollywood

Una dintre marile legende ale poloului târgumureșean a fost Gábor Nagy, poreclit și Poțo. A fost de fapt un polisportiv, deoarece iarna își punea patine, lua crosa în mână, și practica hocheiul. Juca și baschet, a fost și campion la înot. Așa au fost cam toți sportivii din acele vremuri, începutul anilor ’50 a secolului trecut, când majoritatea practicau mai multe discipline în paralel.

Născut în 1932, a devenit poloist într-o vreme în care erau puține piscine, și acelea neîncălzite, iar meciurile de campionat se mai jucau și în apele reci a lacului Snagov, unde câteodată portarul echipei mai găsea câte o piatră de care să se sprijine, de care să se ajute la pararea șuturilor adversarilor.

A ajuns devreme, imediat după terminarea liceului la București, la clubul CCA. Se întâmpla în 1952. A fost de fapt încorporat, doar că, în loc de săpat tranșee, avea misiunea să dea goluri adversarilor. CCA era formația cea mai puternică la acea dată, dar care se baza pe mai mulți luați cu ordinul de încorporare din Târgu Mureș. Pe plan intern nu avea adversar, fiind invinsă o singură dată în patru ani, chiar de echipe din Târgu Mureș. În această formație Gábor Nagy Poțo era cel mai bun marcator, câștiga lejer titlul de golgeter la fiecare ediție.

Din păcate a participat o singură dată la Jocurile Olimpice, la Melbourne, în 1956. În 1952 era considerat încă necopt, dar cu el în echipă se spera ca în Australia echipa de polo să ia o medalie.

În amintirile sale despre jocuri, publicate la începutul anilor 2000, Gábor Nagy Poțo scrie despre acel eveniment: Am ajuns în satul olimpic după o călătorie de șapte zile, frânți de oboseală. La ședința tehnică ne-au repartizat în grupă cu Uniunea Sovietică și Iugoslavia. Eram furioși pe conducători din această cauză, pentru că nu se făcea tragere la sorți, grupele s-au alcătuit cu consensul participanților. Pe de-asupra ne-au programat meciul cu rușii seara la 10, iar cu iugoslavii a doua zi dimineața la opt! Am învins Australia, dar sovieticii ne-au bătut cu 4-3. Am dat două goluri. La 3-3 am avut două contraatacuri supranumerice, apărătorii s-au apărat la mine, așa că am dat pasă, și s-a ratat. Îmi reproșez și acum, că nu am tras eu la poartă.

A doua zi dimineața, echipa României a jucat după o noapte nedormită cu Iugoslavia, dar pierzând cu 1-2 a ratat șansa la medalii.

Dezamăgit, și la auzul veștilor despre revolta antisovietică și anticomunistă din Ungaria, Gábor Nagy Poțo, și alți patru componenți ai echipei s-au hotărât să nu se mai întoarcă în România. Mi-a fost frică, să nu ni se reproșeze că n-am reușit să câștigăm medalie, pe de-altă parte eram convins că în momentul în care voi termina cariera sportivă, tresele primite la CCA nu vor avea nicio valoare”, a mărturisit el depre această decizie.

Ajuns apoi în Statele Unite, și-a continuat cariera de sportiv în campionatul american de polo, câștigând cu USC Los Angeles trei titluri naționale. A studiat cinematografia, s-a stabilit în California, unde a întemeiat o firmă de producție de filme, fiind producător activ până în 2014, anul decesului său.

Ca fost poloist, desigur a avut și piscină. Încălzită. Asta ca să nu uite meciurile jucate în apa rece a lacului Snagov.

 

Text: Zsombor Bálint

Foto: Arhiva personală

(Acest material va fi publicat în Revista Junior Sport Mureș)