Campionul european Norbert Trandafir este un alt nume scris cu litere majuscule în Cartea de Aur a sportului din judeţul Mureş. Un tânăr de numai 29 de ani, specializat în probele de nataţie, participant la ultimele trei ediţii ale Jocurilor Olimpice de Vară, a reuşit, în cariera sa de până acum, multe performanţe de vârf, dintre care amintim: titlul de campion european la juniori în 2006, cel de vicecampion mondial universitar în 2011 și laureat cu medalia cu bronz la Campionatul European din 2012.

Este momentul să ne oprim cu mai multă atenţie asupra carierei acestui sportiv exemplar, născut pe 8 februarie 1988, la Târgu Mureş. Bine construit din punct de vedere fizic – înălţime de 1,90 m şi o greutate de 70 kg, ideală pentru un sportiv care practică nataţia, Norbert Trandafir are următoarele recorduri personale: 21,98 secunde la 50 m liber şi 48,46 secunde la 100 m liber în bazin scurt. Mureșeanul s-a apucat de natație la vârsta de 5 ani la CSȘ Târgu Mureș, sub îndrumarea lui Francisc Fulop. Apoi a fost pregătit de antrenorii Sanda Ștefănescu și Atilla Peteley. A fost campion național și deținător al recordului național la juniori. În 2006 a devenit campion european la juniori pe proba de 50 m stil liber cu timpul de 22,80 secunde. Câteva luni mai târziu, în timp ce revenea de la antrenament, a suferit un accident de motocicletă și a trebuit să stea trei luni în pat. Cum s-a întâmplat? Un şofer neatent nu i-a acordat prioritate. ,,Am ieşit de la bazin, am mers 50-100 m, după care un taximetrist a intrat în mine. A venit de pe o stradă lăturalnică și nu s-a asigurat. M-a lovit la picior, unde am avut fractură deschisă la degetele 1, 2 şi 3 şi închisă la 4 şi 5. A fost destul de grav.” Așa a povestit, plin de tristețe, Norbert, presei sportive. Așadar, lângă medalii, premii şi aplauze sunt însă şi momente dificile în viaţa sportivilor, de care nu a scăpat nici Norbert. Dar să revenim la prodigioasa sa carieră. Campionul la natație a participat la probele de 50 m stil liber, 100 m stil liber și 4×100 m mixt din cadrul Jocurilor Olimpice din 2008 de la Beijing, oprindu-se, de fiecare dată, în serii. În anul următor, anul 2009, s-a calificat la Campionatele Mondiale de natație de la Roma. În anul 2011 s-a transferat la CSM Bacău, unde s-a pregătit cu Ovidiu Galeru. În același an a cucerit medalia de argint la Universiada de vară din 2011 de la Shenzhen. În anul 2012 s-a clasat pe locul trei la Campionatul European de Natație de la Debrețin, cu timpul de 49,09 secunde. Astfel, tânărul înotător s-a calificat la Jocurile Olimpice din 2012 de la Londra. De data aceasta a trecut de serii în proba de 50 m stil liber, dar nu a putut să se califice în finală. În anul 2013 a ajuns în semifinală la proba de 50 m stil liber din cadrul Campionatului Mondial de la Barcelona, stabilind un nou record național cu timpul de 21,98 secunde. După aceea a decis să ia o pauză competițională, revenind la bazin la Campionatele Internaționale de Natație ale României din 2015. În mai 2016 s-a calificat la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro,, după ce a realizat timpul de 22,12 secunde în semifinalele Campionatului European de la Londra. În proba olimpică de 50 m liber, nu a putut trece de semifinală. Asta înțelegem printr-o carieră sportivă de succes! Norbert Trandafir este realmente un model de urmat de către micii sportivi care îi calcă pe urme, o mândrie a județului Mureş, dar și a țării. Norbert, îți mulţumim pentru tot ce faci pentru noi!

Text: Aristotel BUNESCU
Foto: Arhiva personală