Campion olimpic și mondial la greco-romane, Gheorghe Berceanu (66 de ani) e recunoscător sportului: „Dacă  n-aș fi făcut lupte aș fi fost muncitor pe undeva”. Născut în județul Dolj, cel supranumit „Hercule de buzunar” a fost atras mai întâi de fotbal, însă n-a putut continua din cauza staturii sale. A trecut la lupte greco-romane, sport în care a cucerit titlul olimpic și a fost triplu campion european și mondial. Bucurându-se de mult respect în lumea luptelor, atât în țară, cât și pe plan internațional, Gheorghe Berceanu îi îndeamnă pe părinți să-și dea copiii la sport. Nu neapărat pentru ca ei să devină campioni, ci pentru a avea un stil de viață sănătos, pentru a se disciplina.

 M.B.: Ce înseamnă pentru dumneavoastră competițiile internaționale de juniori ce se organizează la noi, anul acesta?

G.B.: Este un lucru foarte bun, mai ales că micii practicanți ai luptelor se pregătesc de marea performanță, realizează ce înseamnă o competiție. Ei vor putea să se pregătească și mai bine după asemenea experiențe.

M.B.: Să ne întoarcem puțin în timp…Cum a descoperit copilul Gheorghe Berceanu luptele? Ce v-a atras la acest sport?

G.B.: Gheorghe Berceanu, ca mulți alți băieți, a ales mai întai…fotbalul! Am fost în echipa comunei natale (n.r. – comuna Cârna, județul Dolj) și jucam destul de bine! Apoi, când am ajuns la Craiova, tot fotbal am vrut să fac și am participat la o selecție, însă nu m-au luat pentru că eram prea… înalt! (râde) Și atunci un prieten al fratelui meu m-a dus la lupte.

M.B.: Care a fost impactul cu acest sport? Nu v-a fost teamă? Luptele reprezintă totuși un sport dur, de contact…

G.B.: Nu realizam eu atunci asta… Am mers în sală, ca orice începător. Antrenorul de atunci, Ilie Marinescu, m-a văzut și mi-a dat mai întâi un costum de lupte, apoi o pereche de teniși și așa am început eu viața de….luptător.

M.B.: Cum ați ajuns la CSA Steaua?

G.B.: Pe vremea aceea se făceau niște tabele pentru cele două mari cluburi bucureștene, CSA Steaua și Dinamo, iar cei mai buni erau luați, alternativ, de către un club. Anul ăsta câștigătorii de competiții plecau la Steaua, anul viitor se duceau la Dinamo. Și această procedură se aplica la toate sporturile. Și așa am ajuns eu la Steaua.

M.B.: La ce vârstă ați început să practicați luptele?

G.B.: Nu foarte mic… Aveam vreo 16 ani.

Îi lipsește doar titlul județean

 M.B.: Ținând cont de performanțele dumneavoastră deosebite, a fost vorba de talent nativ pentru acest sport…

G.B.: Cred că a fost talent nativ pentru că rezultatele au început să apară repede… Eu am debutat în acest sport în toamna anului 1965, iar anul următor eram deja campion național, fiind inclus și în lotul mare, cel al seniorilor. În anul 1968 am participat la Jocurile Olimpice din Mexic, unde, chiar dacă nu am luat nimic, a contat pentru mine calificarea. Rezultate la o astfel de competiție internațională au venit la următoare a ediție a Jocurilor Olimpice, cea din anul 1972, organizată la München, unde am luat medalia de aur. Iar în 1976 am cucerit medalia de argint. Practic acestea au fost rezultatele olimpice din cariera mea. În plus, am trei titluri mondiale și tot atâtea europene.

M.B.: Practic ați câștigat tot ce se putea câștiga într-o carieră de sportiv…

B: Da… În afară de campionatul… județean! (râde)

M.B.: Prin anii 70, îmi amintesc că am venit cu școala la Sala Polivalentă din București să vedem un campionat european de lupte. Acum, din păcate, nu prea se mai întâmplă astfel de lucruri. Elevii nu mai sunt aduși la competitii…

G.B.: Ce să mai vorbim de venitul în sălile de competiții când nu se mai țin ore adevărate de educație fizică și sport în școli! De părinți ce să mai vorbim… Abia așteaptă sa le scoată scutiri copiilor de la ora de sport. Este o mare greșeală! A face mișcare înseamnă, în primul rând, sănătate. Nu vedeți câți copii sunt cocoșați, grași?!

M.B.: În anii 70-80, cam la toate categoriile de la greco-romane, în special, aveam cel puțin un luptător cu șanse la o clasare pe podium la competițiile majore internaționale…

G.B.: Da… La toate cele zece categorii aveam câte un favorit macar… Din păcate, probleme sunt acum nu numai la lupte sau la gimnastică, ci cam la toate sporturile… Nu se mai înțelege om cu om!! Democrație prost înțeleasă…Toata lumea trebuie să înțeleagă că pentru sportul de performanță trebuie făcute sacrificii! Fără ele nu se poate!

M.B.: Poate fi o cauză și faptul că, în multe zone ale țării socotite azi defavorizate, de unde înainte s-au ridicat mari performeri, tinerii preferă să plece la muncă în străinătate în loc să vină la lupte, la sport?

“Este foarte important ca un copil să facă sport. Nu vedeți ce este pe stradă?!”

G.B.: Sigur… Înainte erau cluburile sindicale, care îi țineau la sport, dar le asigurau, dupa ce terminau junioratul, și locuri de muncă. Primeau și o casă..aveau siguranța zilei de mâine. Acum? Nu contest faptul că sunt foarte talentați copiii de astăzi, însă în momentul în care au ajuns la 18 ani ce fac ei? Unde să se angajeze?! Sunt mari probleme cu locurile de muncă aici și îi înțeleg că pleacă să muncească în străinătate… Atunci se termină și cu performanța.

M.B.: Vă implicați în activitatea sportivă a copiilor? Le urmăriți evoluția?

G.B.: Da. Îmi place să-i urmăresc la antrenamente. Uneori îmi dau și eu cu părerea… Sunt interesat ca acest sport să aibă continuitate în România. Mă duc uneori și la competițiile lor. Din păcate, copiii nu prea sunt receptivi și sincer nu-mi prea place cum se pregătesc, că nu se implică total, iar antrenorii, din păcate, se lasă pe tânjeală.

 „Prin sport copiii se disciplinează”

M.B.: Ce sfat le-ați da părinților? De ce este bine să-și dea copiii la un sport?

G.B.: Este foarte important ca un copil să facă sport. Nu vedeți ce este pe stradă?! Copii obezi de la tot felul de mâncăruri nesănătoase, păcătoase! Neapărat părinții trebuie să-și îndrume copiii spre sport, mai ales pentru o dezvoltare armonioasă, frumoasă. Iar cei care vor urma marea performanță vor fi și mai disciplinați. Ei trebuie să conștientizeze faptul că, în momentul în care te-ai apucat de un sport de perfomanță, trebuie să faci și sacrificii. Trebuie să renunți la tot felul de tentații. La jocurile pe calculator, de exemplu. Și ceva foarte important. Trebuie să se dăruiască mai mult.

M.B.: Cum vă petreceti timpul liber?

G.B.: La pescuit și cu nepoțica! Și ea a făcut înot, gimnastică.

M.B.: În încheierea interviului, v-aș întreba dacă a meritat să faceți lupte?

G.B.: Cum să nu! Dacă nu făceam, aș fi fost doar un muncitor pe la Electroputere Craiova sau eu știu pe unde eram…

M.B.: Vă urez multă sănătate și vă mulțumim pentru timpul acordat.

G.B.: Și eu vă mulțumesc! Doamne Ajută!

Fișă personală – Gheorghe Berceanu

  • S-a născut în 28 decembrie 1949, la Cârna (județul Dolj);
  • A început sportul cu fotbalul, însă n-a putut continua din cauza staturii sale
  • A ajuns la lupte datorită unui prieten al fratelui său;
  • S-a inițiat în sportul voinicilor la clubul Electroputere din Craiova, fiind pregătit pe atunci de antrenorul Ilie Marinescu;
  • S-a transferat la CSA Steaua, club sub culorile căruia a cunoscut deplina consacrare;
  • A concurat la categoria 48 kg;
  • A participat la trei ediții ale Jocurilor Olimpice de vară, cucerind titlul olimpic în 1972, la Munchen, și medalia de argint în 1976, la Montreal;
  • A fost campion mondial în 1969 și 1970, iar la ediția din 1975 a ocupat locul 2;
  • A cucerit titlul mondial universitar în 1973;
  • La Campionatele Europene a obținut medalia de aur în 1970, 1972 și 1973
  • I s-a conferit titlul de Sportiv Emerit;
  • După retragerea din activitatea competițională a activat ca antrenor la secția de lupte a CSA Steaua;
  • În 2000 i s-a decernat Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de cavaler.

Articol publicat în Revista Junior Sport nr. 4 (apariție iulie 2016)

Autor: Marian Burlacu

Foto: Marian Burlacu