Hercule din secuime

Primul luptător din Târgu Mureș care a reușit să se impună și la nivel mondial a fost Ferenc Balló. Originar din Păuleni Ciuc, născut în 1932, copilărând într-o perioadă tulbure a istoriei, Balló a început să facă sport de-abia la vârsta maturității, în armată.

La început s-a remarcat la aruncarea greutății, dar având a constituție fizică impunătoare, și o forță ieșită din comun, în 1955 a ajuns, ca sportiv militar, la clubul de lupte Dinamo Baia Mare. După liberare, antrenorii clubului Voința din Târgu Mureș l-au convins să vină în orașul reședință de regiune (cum era împărțirea administrativ-teritorială din acea vreme) să facă lupte în loc să se ducă acasă să se facă tâmplar, meserie pe care o învățase. Niciuna dintre părți n-a regretat.

Balló s-a impus repede la categoria grea, reprezentând clubul Voința la ambele stiluri în Campionatul Național pe echipe, în vremea repectivă nefiind o specializare atât de strictă. S-a consacrat mai ales în lupte libere, stil la care a cucerit primul titlu național individual la categoria grea în anul 1956, apoi încă de 13 ori!

Devenind cel mai bun luptător din țară la categoria sa, a urmat și cariera internțională. Ghinionul lui însă, în acele vremuri concursurile internaționale erau mult mai rare. Primul succes important l-a repurtat în 1962, la Campionatele Mondiale din Toledo, Ohio, Statele Unite, unde a concurat la ambele stiluri, cucerind locul cinci la libere, cedând greu la greco-romane, cu unul dintre legendele luptelor mondiale, ungurul István Kozma. Balló intră în vârf de formă în anul Olimpiadei de la Tokio 1964. Toată lumea aștepta medalii de la el. Se accidentează însă la umăr înainte de jocuri, concurează cu dureri, și ratează medalia mult dorită.

Până la urmă are parte de medalii în anii care urmează. În 1965 la Campionatele Mondiale și Europene de la Manchester cucerește argintul mondial, învins în finală de iranianul Mehdizadeh, dar și aurul european. A fost prima ediție din istorie a Campionatelor Europene, federația internațională hotârând să premieze ca atare cei mai bine clasați sportivi de pe bătrânul continent. Ulterior, s-a hotărât să se ia în considerare în palmares numai campionatele organizate de sine stătător. Ghinion uriaș pentru Ferenc Balló, care astfel nu a beneficiat la bătrânețe de renta viageră rezervată campionilor europeni, deși avea medalia acasă.

La Campionatele Mondiale din New Delhi, în 1967, Balló este principalul favorit, dar pierde finala cu rusul Gurevich, 0-1, cu mult ghinion. Așadar un nou argint, ca și la prima ediție a campionatelor europene de la Istambul, oficială de această dată.

În 1968 Ferenc Balló mai cucerește un bronz la europenele de la Skopje, merge la olimpiada din Ciudad de Mexico, dar este accidentat din nou. În anul următor, ajuns la 37 de ani, încă nu vrea să reunuțe. Ia din nou argint la Europenele de la Sofia, dar intră în conflict cu mai marii federației și antrenorii lotului, fiind chemat în ultima clipă să participe la Mondialele din Mar del Plata, Argentina. Ajunge obosit, nu reușește să se aclimatizeze, astfel că termină doar pe locul șase.

Se retrage la sfârșitul anului, cu un ultim titlu național. Cariera sa este totuși una impresionantă,  cu 751 de meciuri oficiale disputate, din care a câștigat 724.

În foto (primite de la Ladislau Simon jr.):

1-Ferenc Balló, la începutul carierei în lupte

2-Cu CS Mureșul la defilarea de la 23 August (în stânga), alături de Ladislau Simon, singurul campion mondial la lupte libere al României.

Text: Zsombor Bálint