A câștigat de 4 ori Cupa Mondială!

Succesele formației mureșene – a cucerit de 26 de ori titlul național – se leagă de numele antrenorului Sandor Seres (77 de ani). Acesta a practicat popicele la Voința Târgu Mureș, între 1963 și 1973, fiind adus acolo de antrenorul Tiberiu Szemany. Apoi, timp de patru decenii, le-a pregătit pe sportivele de la Electromureș.

În județul Mureș sportul popicelor a cunoscut o dezvoltare deosebită în a doua parte a secolului trecut. Pe atunci, aici existau șase echipe: CFR Târgu Mureş, Constructorul Târgu Mureş, Dermagant Târgu Mureş, Voinţa Târgu Mureş, Electromureş Târgu Mureş şi Chimica Târnăveni (ordinea este alfabetică). Acestea s-au ilustrat în competițiile interne, însă speciale sunt reușitele pe plan internațional. Iar formația feminină Electromureş Târgu Mureş are cu ce să se mândrească. Pregătită de Sandor Seres, aceasta a triumfat de patru ori în Cupa Mondială (1986 – Szeged, 1987 – Presov, 1999 – Bratislava şi 2005 – Podbrezova), cucerind medaliile de argint la 6 ediții, iar pe cele de bronz la alte 4! În plus, Electromureș s-a impus și în edițiile din 2002 și 2006 ale Ligii Campionilor Europeni (s-a clasat pe locul 2 în 2010 şi pe 3 în 2004, 2007 şi 2013)!

1964 este primul an în care echipele feminină și masculină ale aceluiași club,Voința Târgu Mureș, au cucerit titlul național la popice.

Tiberiu Szemany, de 8 ori campion cu Voința Târgu Mureș

Născut în 1922, la Târgu Mureș, s-a ilustrat ca un jucător, antrenor
și arbitru de popice. Ca practicant al acestui sport, a evoluat în peste 180 de meciuri în divizia națională, cucerind 8 titluri de campion al României și stabilind două recorduri naționale. A fost selecționat de 46 de ori în echipele reprezentative, făcând parte din echipa care a obținut titlul mondial în 1966. Maestru al sportului, s-a remarcat apoi ca antrenor la CS Voința Târgu Mureș, primind titlul de Antrenor emerit. În 1974, a fost desemnat să pregătească naționala masculină, cu el la timonă aceasta cucerind un titlu de campioană mondială, o medalie de argint la individual și una de bronz la perechi.

Explicație foto

În 1998, CS Electromureș Târgu Mureș a ocupat locul 2 la Cupa Mondială în următoarea component Doina Baciu, Rodica David, Daniela Șopterean, Tilda Duka, Erika Balogh, Monica Dan și Emese Airizer. Un an mai târziu, formația mureșeană avea să triumfe în competiție.

Text: Marian BURLACU