Când caravana Revistei Junior Sport a plecat prin țară, nu întâmplător s-a oprit în judeţul Mureş, o zonă din centrul ţării, de unde am dorit să pornească un semnal puternic spre toate graniţele ţării. Ne-am bucurat să descoperim că de aici au plecat să cucerească lumea și au și reușit, devenind campioni mondiali în cadrul disciplinei sportive care i-a consacrat, mari valori ale sportului românesc. Rândurile de faţă sunt dedicate unor sportivi care au fost, cel puţin până acum, de trei ori campioni mondiali la dans sportiv. Este vorba despre Cristina Tătar și Paul Moldovan din Târgu Mureş, o mândrie pentru această zonă a țării, dar și pentru toată România.

Vă invit să cunoașteți, măcar o parte, din palmaresul lor fabulos. Primii campionii mondiali la dans sportiv pe care i-a avut România, s-au remarcat în China, în anul 2012, la categoria tineret. Atunci, Paul şi Cristina au depăşit toate perechile înscrise în concurs, obţinând titlul de campioni mondiali. Sigur, înainte şi după, au mai fost concursuri, dar noi ne referim acum doar la cele trei vârfuri ale unor cariere sportive de vis. Următoarele două titluri supreme au fost cucerite la categoria Under 21, în 2013 și 2014, ambele în Spania. Povestea lor curge firesc, dar câte mii de ore de antrenament se ascund în uşurinţa mişcărilor atât de naturale susținute magic în faţa spectatorilor, dar mai ales a arbitrilor de specialitate? „M-am văzut în grupa de începători, i-a plăcut de mine, s-a dus la profesor şi i-a zis că vrea să danseze cu mine, dacă nu, nu mai merge la dans niciodată!”, povesteşte Cristina despre Paul. De atunci au trecut mulţi ani… Cristina și Paul dansează în parc, pe stradă, la școală. Sunt mai mult decât o echipă. Rebeli de felul lor, Cristina și Paul joacă totul pe o carte – în competiții dansează doar latino. Au renunțat la celelalte stiluri pentru a se concentra pe dans în care realmente excelează. Şi bine au făcut! Și iată am ajuns în prezent cu istorisirea noastră. Dansatorii români care au participat la World Games 2017 la Wroclaw, Polonia, au realizat performanțe deosebite. Astfel, menţionăm calificarea în finală şi obţinerea locului 6 la secțiunea latino a campionilor României. Atunci sportivii noștri au simţit din plin cum s-a schimbat, pe plan internațional, atitudinea faţă de dansatorii români. „Dacă la început erau priviţi cu indiferenţă, în ultimii ani li se acordă tot mai multă atenţie”, ne-a explicat campionul mondial Paul Moldovan, adăugând: „Federaţia Română de Dans Sportiv a contribuit şi ea la succesul nostru, respectic la câştigarea celor trei titluri de campioni mondiali şi este o împlinire sufletească să vedem că se poate organiza un asemenea eveniment, cu o asemenea promovare a dansatorilor români, cu asemenea rezultate. În ultimii 4 ani, perechile române au reuşit să obţină rezultate internaţionale extraordinare. Avem o mulţime de sportivi talentaţi care vin din spate şi care sunt determinaţi să obţină chiar aurul mondial sau rezultate de execepție.” Aceştia sunt cei triplii campioni mondiali la dans sportiv pe care, cu bucurie și mândrie, îi promovăm în caravana Junior Sport. Să le urăm succes şi numai bucurii pretutindeni!

 

Text: Aristotel BUNESCU
Foto : Federația Română de Dans Sportiv