Chelsea București este un club sportiv fondat în anul 2002, care promovează educația prin sport, performanța sportivă, dar și mișcarea, ca mod de relaxare și întreținere. Chelsea București, prin cei peste 200 de sportivi legitimați, înseamnă fotbal, karate, kick-boxing și tae-bo, având în palmares numeroase medalii la nivel național, european și mondial, atât la copii, cadeți și juniori, cât și tineret și seniori.

În anul înființării, Chelsea a avut doar secția de karate, dar, cu timpul, și-a extins aria de activitate, implementând și ramurile sportive mai sus amintite. Activitățile de karate, kick-boxing și tae-bo se desfășoară în sala de sport a Școlii gimnaziale Nr. 79 (zona Unirii), o sală dotată și cu mai multe materiale auxiliare (ex: sisteme audio, boxe, gantere cu greutăți diferite, saci de box, aparate de forță), iar activitatea de antrenamente pentru fotbal se desfășoară la baza sportivă situată în Parcul Tineretului, bază dotată cu: vestiare, teren sintetic Lanno Sports-Profoot MXS (agrementat FIFA), ce are dimensiunea de 50x30mp și care beneficiază de două terenuri mici cu suprafața de 25x15mp. Pe timp de iarnă, baza dispune și de balon încălzit, permițând astfel practicanților să-și desfășoare activitatea la o temperatură propice. Școala de fotbal pune la dispoziție toate materialele necesare pentru educarea tinerilor ce doresc să evolueze în sportul rege. Ca și materiale amintim: maieurile departajabile, mingile de toate mărimile (3-4-5), conurile, copetele, bețele, scărițele, panourile pentru a putea dezvolta capacitatea copiiilor de a lovi mingea cu ambele picioare și, cea mai nouă recuzită, invenția lui Dan Avraham (unul dintre antrenorii clubului), respectiv vesta numită Head-up, ce ajută copiii să-și dezvolte un simț al balonului, dar și automatismul de a ține capul sus, nu în jos la minge.

„Come play The Game, not The Videogame.”

Clubul Chelsea București este un club formator, ce inițiază și formează viitori fotbaliști, sub îndrumarea celor trei antrenori – Ștefan Căliman (licența C UEFA), Dan Avraham (licența C UEFA) și Neacșu Viorel (licența A UEFA). Ștefan Căliman, în dubla sa calitate, de manager al clubului și antrenor de fotbal, a ținut să ne facă următoarele precizări: „Aici, în inima parcului, încercăm să educăm generațiile viitoare cu privire la importanța sportului, a muncii în echipă, despre cooperarea interumană, despre sacrificiu. Noi formăm personalități, nu doar fotbaliști. Îi îndrumăm pe cei mici spre un mod de viață sănătos, atât din punct de vedere fizic, cât și psihic.” Antrenamentele la școala de fotbal sunt diferențiate, realizând faptul că nu toți copiii sunt înzestrați cu talent, însă, mulți dintre ei sunt înzestrați cu dragoste față de joc, pentru că, până la urmă, fotbalul este un… joc. Antrenamentele sunt gândite și concepute cu scopul de a dezvolta atenția distributivă, motricitatea, dar și pentru dezvoltarea condiției fizice. La grupele clubului practică fotbal copiii născuți în anii: 2005, 2006, 2007, 2008, 2009, 2010 și 2011.“La grupele de inițiere avem un program diferențiat. Copiii de doar câțiva anișori vin practic pentru A SE DISTRA și A SOCIALIZA, vin pentru a SE JUCA împreună, însă, nu în fața blocului, ci într-o bază sportivă, modern coordonată de o echipă aptă, ce oferă acestora o activitate fizică într-un cadru organizat”, ne-a declarant Ștefan Căliman, președintele Chelsea Club București.

Articol publicat în Revista Junior Sport nr. 4 (apariție iulie 2016)

Autor: Vlad Buzdugan

Foto: Arhiva Clubului Chelsea București