RATA Târgu Mureș , o echipă de vis

Pentru amatorii de statistici, în anul 1950, adică cu doi ani înainte de apariția pe lume a semnatarului acestor rânduri, titlul de campioană a României la hochei pe gheață a fost cucerit de formația RATA din Târgu Mureș. Am încercat și eu să aflu detalii despre acest subiect. Pretutindeni liniște totală, mai ales că pe vremea de atunci, încă nu apăruse Internetul și deci „profesorul” Google nu a fost nici el de prea mare ajutor. După insistente cercetări la conducerea federației române de specialitate, am reușit să vorbesc cu domnul Anton Biro din Târgu Mureș. Am aflat, simultan, și de existența unei cărți de istoria acestui sport în țara noastră, autor fiind Mihai Flamaropol, jucător internațional care, în 1951, devine antrenor cu rezultate remarcabile la CCA, Știința București, Constructorul, „Dinamo București”, precum și la lotul național. Iată ce mi-a spus domnul Biro. ,,Erau vremuri frumoase, dar sărăcăcioase atunci. Jocurile se disputau numai pe lacuri înghețate, nu erau suprafețe artificiale ca acum. Sezonul competițional ținea doar trei luni, adică în decembrie, ianuarie și februarie, iar apoi venea căldura și gata. Așa se explică faptul că jucătorii de hochei erau implicați și în alte discipline sportive, ca fotbalul, erau unii care jucau la nivel de echipă reprezentativă a României, atât la hochei pe gheață, dar și la fotbal. Mai erau legături cu alte jocuri ca baschetul ori polo. În cartea lui Flamaropol se aminteşte că ediția din 1950 a fost câștigată de RATA Târgu Mureș, în campionatul care a avut loc la … Brașov, în perioada 11-18 ianuarie. Meciurile au avut loc între șase echipe împărțite în două serii, fiecare jucând cu fiecare, iar apoi se disputa finala. RATA avea pe vremea aceea sportivi foarte buni precum portarul Biro. Am jucat și eu împotriva lui, nu eram rude, doar coincidență de nume. Apoi Culcer, Togănel, frații Incze, Fenche, Kociș, Fabian și alții. Pe acest schelet au fost câștigate campionatele din anii 1950 și 1951. Erau echipe din Sighișoara, Galați, Iași, Brașov, Târnăveni, Odorhei. Meciurile aveau loc pe lacul din parcul central”. Aceasta este relatarea lui Anton Biro, de 9 ori campion al României. El a jucat la mai multe echipe din zonă, iar la final pentru „Steaua București”, în perioada 1962-1971. Și aceasta este frumoasa poveste a echipei mureșene RATA, campioana noastră din istorie.

Text: Aristotel BUNESCU
Foto: Agerpress