Mișcarea sportivă Bucharest Sport Club (BSC) s-a născut pe 1 iunie 2004, din dorința fondatorilor – Marius Grigore, Tina Grigore și Liviu Vlăsceanu – de a construi un club sportiv așa cum și-au dorit și ei să aibă atunci când erau copii.  Valorile lor?

„Trăim, practicăm și propunem tuturor BSC_EEE!

B_UCURIE – de a munci și de a fi;

S_PORT – pentru o viață de performanță;

C_URAJ și C_ORECTITUDINE – în competiții și dincolo de ele;

E_ntuziasm – ingredient pe care îl deținem în doze inimaginabile;

E_nergie – știm să o gestionăm la copii astfel încât să nu ajungă ei să o irosească pe a părinților;

E_leganță – este caracteristică prezenței noastre în orice relație.”

Secția de înot

Secția de înot Bucharest Sport Club funcționează din anul 2004 și, în prezent, înseamnă 12 ani de activitate, 15 antrenori (toți fiind foști înotători), peste 400 copii participanți la cursurile de inițiere, peste 120 Sportivi în Echipa de Performanță, 3 sportivi în lotul național de juniori, 4 bazine în care își desfășoară activitatea, 3 autovehicule   de transport persoane, zeci de parteneriate cu grădinițe și centre after-school pentru programe de înot, mii de medalii, sute de trofee, recorduri naționale,  medaliați  în  campionate  balcanice și în competiții internaționale. Antrenamentul, programul competițional și „provocările” sportive sunt întotdeauna adaptate și adecvate pentru vârsta sportivilor, talentul, specializarea, abilitățile și dorințele lor. De aceea, din programul de pregătire al sportivilor fac parte și concursuri   din afara calendarului competițional oficial al federației de specialitate. Sportivii din „pepiniera” Bucharest Sport Club au ajuns acum în topul înotătorilor români, sunt multipli campioni naționali, deținători de recorduri naționale, campioni balcanici, semifinaliști în campionatele europene de juniori, au rezultate remarcabile și țintesc mai sus, își doresc mai mult!

 Palmares 2013-2016

2013: 190 medalii în competiții naționale și internaționale, 5 recorduri naționale;

2014: 3 sportivi în loturile naționale, peste 220 de medalii în competiții naționale și internaționale, din care 66 de medalii obținute de sportivi juniori și seniori;

2015: 3 sportivi în loturile naționale, peste 250 medalii în competițiile naționale și internaționale din care 60 obținute de sportivii juniori și seniori, 3 recorduri naționale;

2016: 3 sportivi în componența lotului național de juniori (legitimați la clubul sportiv „Olimpia” București). Dintre rezultatele obținute deja de sportivii juniori și seniori în acest an putem menționa: Campionatul Național Juniori- Tineret-Seniori (martie, Bacău) – 18 medalii ; Concursul Țărilor Balcanice (aprilie, Volos-Grecia), unde Andrei Anghel a fost campion balcanic la 100 m spate (57:55) și vicecampion balcanic la 50 m spate (26:73), Vlad Pațurcă a câștigat bronz în probele de 50 m spate (26:83) și 100 m spate (58:32), Paul Roșioru a câștigat bronz în proba de 200 m spate (2:06:85). Gimnaziada (iulie, Trabzon- Turcia), unde Vlad Pațurcă a fost component al ștafetei României, medaliată cu bronz în proba de 4 x 100 m liber. Lângă rezultatele juniorilor și seniorilor, trebuie să alăturăm sute de medalii municipale, naționale și internaționale obținute de înotătorii ce concurează la categoria copii (6-13 ani).

 BSC este singurul club din București cu secție de înot sincron

 Secția înot sincron

Au început de un an și jumătate antrenamentele de înot sincron și au început în joacă, din curiozitate, din dorința de a ne petrece o sâmbăta inedită împreună cu înotătoarele, așa cum își petrec multe sâmbete împreună – alergând, pedalând, făcând gimnastică în parcuri -, au început fără să bănuiască surpriza de care vor avea parte. Au fost    total surprinși să vadă cât de multe fete au venit la prima provocare, cât de bucuroase au fost, cât de nerăbdătoare au așteptat următorul antrenament… la un sport care este cunoscut în România doar din transmisiile de la marile competiții ale lumii. Dincolo de impactul emoțional al începutului, începe să pară firesc faptul că s-a născut „aripa” înot sincron la Bucharest Sport Club. Este clubul care are, de 12 ani, antrenori de înot foarte buni, dedicați, iubitori de copii și talentați, dar în același timp, tot de 12 ani clubul are coregrafe de excepție, recunoscute în plan național și internațional, care reușesc alături de sportivele lor extraordinare să aducă trofee din marile competiții de dans ale lumii. Înot + coregrafie = înot sincron. Deci, era normal să se nască această idee, să viseze cineva la ea, să se lase convinși de acest vis… Lucrurile au intrat în normal, antrenamentele și-au găsit locul în programul clubului, echipa de fete este din ce în ce mai mare și entuziasmul continuă să fie același ca la început. Este uimitor progresul, viteza cu care învață și bucuria cu care se întâlnesc la antrenamente. În toamna anului 2015, fetele au fost deja la primul lor concurs, la Bratislava, unde câteva dintre ele au reușit să obțină punctaje foarte bune. Ne dorim să le vedem cât mai curând în mai multe competiții, să strălucească spectacolul care înseamnă înotul sincron.

Secția de dans

Din anul 2004, cu imaginație și multă dragoste față de copii, Florentina Grigore a inițiat în tainele dansului sute de copii, creând o atmosferă în care aceștia au învățat să se bucure de dans, să se distreze și să își cunoască valoarea. În 2006 s-a format primul grup de dans Bucharest Sport Club, care, de-a lungul timpului s-a extins, și-a modificat alcătuirea, s-a împărțit sau s-a unit în funcție de categoriile de vârstă și competițiile în care concurau. Alături de coordonatoarea grupului, activează o echipă formată din profesioniști în gimnastică ritmică, dans modern, dans acrobatic și balet. Echipa de dans BSC și-a câștigat celebritatea în România odată cu introducerea în coregrafii a elementelor acrobatice și a spectacolului de costume, lumina și culoare. Deci, chiar dacă dansează diverse stiluri – folclor național, folclor internațional, latino etc. – stilul preferat este SHOW-DANCE (dans combinat cu elemente de acrobație, care dau un plus de dificultate, inedit și spectaculozitate). Dincolo de performanțele lor în dans și acrobație, fetele reușesc să fie întotdeauna o prezență care câștigă simpatia publicului.

Palmares internațional

2013 și 2014: la „Dance Star Romania”, fetele de la BSC au câștigat, în ambele ediții de mai multe ori locul 1, reușind, în ambii ani, calificarea dansurilor în finala „Dance Star World”. În cadrul finalelor din Porec-Croația, BSC a obținut în total 6 trofee, precum și prezența în Gala celor mai bune 20 de coregrafii din lume;

2015: fetele de la BSC au concurat cu 6 dansuri în calificările „Dance World Cup”, au urcat pe podium și au calificat toate cele 6 dansuri în finale, obținând două premii speciale ale juriului;

2016: la „Viena Dance Open” – 8 dansuri BSC în concurs – 8 premii. În martie, în cadrul calificărilor pentru „Dance World Cup”, au fost obținute 5 premii și 4 calificări în finală „DWC” 2016 din Jersey. În iunie, la finala „Roma Dance Fest” (Italia) au fost obținute 5 locuri 1, un loc 2, dar și premiul pentru cea mai bună formație cu participare gratuită la campionatele din Bosnia.

Și, deocamdată, am vorbit doar despre trofeele obținute în competiții internaționale…

Bucharest Sport Club aliniează la startul competițiilor naționale de triatlon peste 50 de sportivi cu vârste cuprinse între 8-60 de ani.

Secția triatlon

Secția de triatlon de la Bucharest Sport Club și-a făcut apariția în întrecerile sportive în anul 2012, când sportivii BSC au debutat în prima competiție oficială, la Cupa Balcanică desfășurată în Bulgaria. Spuneam atunci că a fost o experiență incredibilă întâlnirea cu acest sport tânăr, care se bucură de foarte multă popularitate. Am început completarea antrenamentelor de înot cu ciclismul și atletismul și foarte mulți dintre sportivii noștri înotători au fost bucuroși să își măsoare forțele cu această nouă provocare. Sunt doar câțiva ani de când triatlonul și-a făcut loc în viața familiei Bucharest Sport Club și nu orice loc, ci unul de cinste, cu care sportivii, antrenorii și părinții din acest club se mândresc. Bucharest Sport Club se mândrește cu sportivii crescuți în „pepiniera” clubului și care astăzi fac parte din Lotul Național – Andreea Balan – legitimată la clubul sportiv Olimpia București (care, la jumătatea lunii iulie 2015, la Campionatul European de Triatlon desfășurat la Geneva, a înregistrat o premieră în triatlonul românesc, reușind să se califice ca junioară, participând ulterior și la Campionatele Mondiale desfășurate în luna septembrie 2015 la Chicago), Nicolae Seitan – legitimat la Clubul Sportiv „Olimpia” București (Locul 1 – Pegas Triathlon Buftea 2015, Locul 1 – „TriChallenge Mamaia” 2015, Locul 2 – „Winter Tri Challenge” (categoria 19-29 ani) și locul 3 în clasamentul Open, Locul 5 – „Balcaniada” 2016 (iunie, Venus), Cătălin Romas (Locul 3 – Campionatul Național de Duathlon 2015, Locul 1 – „NoStress Triathlon” 2015 Olimp, Locul 2 – „Pegas Trithlon” Buftea 2015, Locul 3 – „Rowmania Delta Triathlon”  2015,  Locul  3  în  clasamentul  open  „Supersprint Tri Challenge” Mamaia 2015, Locul 2 în clasamentul general „Romanian Triathlon” Series 2015, Locul 2 – „Winter  Tri Challenge” 2016 categoria 13-18 ani), Ștefan Troancă (Locul 3 – „Winter Tri Challenge” categoria 13-18 ani, Locul 3 – Campionatul Național de Duathlon categoria cadeți), dar și cu alți triatloniști valoroși, Vlad Hasegan, Lucian Valle, Paul Roșioru. Anul 2015 a adus în acest sport frumos, alături  de sportivii juniori și cadeți cu rezultate în competițiile naționale, zeci de copii care au început să concureze în competițiile destinate vârstei lor (triatlon, duatlon și aquatlon), cea mai mare parte a antrenorilor clubului (triatlon individual în  probele de sprint, olimpic și Iron-Man sau în ștafetele de  sprint) și foarte mulți părinți (care au început să concureze în probele individuale și în ștafete). De la jumătatea anului 2015, BSC a început să alinieze la startul competițiilor naționale de triatlon peste 50 de sportivi, cu vârste între 8 și 60 de ani.

Secțiile de înot adulți și masters

Primăvara anului 2014 la bazinul „Olimpia”, Bucharest Sport Club a format prima grupa de adulți. Datorită plăcerii cu care acești oameni veneau la bazin, dar și pasiunii pe care au dovedit-o antrenorii lor, numărul înotătorilor adulți a crescut în fiecare lunî. Așa au ajuns să se bucure în fiecare seară de prezența a zeci de adulți, veniți să învețe să înoate, să își perfecționeze înotul sau doar să facă mișcare pentru sănătatea lor. În toate locațiile în care își desfășoară activitatea, antrenorii BSC se ocupă și de adulții care doresc să facă mișcare, să învețe sau să își perfecționeze înotul, să alerge sau să participe la antrenamentele de ciclism. Încet, s-a născut o nouă echipă, o nouă comunitate și o nouă „aripă” a clubului, o noua categorie de sportivi, de data aceasta… adulți. Lucrurile nu s-au oprit aici! Imediat după ce unii dintre noii lor sportivi adulți au descoperit apa și s-au împrietenit cu înotul… s-a născut o nouă „provocare” în mintea lor (și a antrenorilor): participarea la concursuri. Așa că, în vara anului 2014, sportivii mari, al căror hobby este înotul, au participat într-o competiție de masters și, cu foarte mare emoție, unii dintre ei urcând chiar pe podium. Acum clubul bucureștean are o echipă de adulți excelentă, oameni cu suflet, pozitivi, permanent bine-dispuși – înotători, triatloniști, cicliști, maratoniști – profesioniști sau amatori… 15 noiembrie 2014 rămâne în istoria clubului ca ziua inaugurării oficiale a mișcării Masters BSC! Debutul echipei Masters BSC la Challenge” 2016 categoria 13-18 ani), Ștefan Troancă (Locul 3 – „Winter Tri Challenge” categoria 13-18 ani, Locul 3 – Campionatul Național de Duathlon categoria cadeți), dar și cu alți triatloniști valoroși, Vlad Hasegan, Lucian Valle, Paul Roșioru. Anul 2015 a adus în acest sport frumos, alături de sportivii juniori și cadeți cu rezultate în competițiile naționale, zeci de copii care au început să concureze în competițiile destinate vârstei lor (triatlon, duatlon și aquatlon), cea mai mare parte a antrenorilor clubului (triatlon individual în  probele de sprint, olimpic și Iron-Man sau în ștafetele de  sprint) și foarte mulți părinți (care au început să concureze în probele individuale și în ștafete). De la jumătatea anului 2015, BSC a început să alinieze la startul competițiilor naționale de triatlon peste 50 de sportivi, cu vârste între 8 și 60 de ani. consursurile de înot Masters a fost în primăvara anului 2015, la Câmpina, de unde sportivii s-au întors cu 24 de medalii. În luna iunie 2015, echipa Masters Bucharest Sport Club a concurat la Campionatele Naționale de înot Masters de la București și a cucerit 18 medalii.

 Articol publicat în Revista Junior Sport nr. 5 (apariție octombrie 2016)

Autor: Bucharest Sport Club

Foto: Arhiva Bucharest Sport Club